Populația și firmele cu venituri în lei vor lua credite în valută în condiții mai restrictive. Ce CONDIȚII trebuie să îndeplinești

Populația și firmele cu venituri în lei vor lua credite în valută în condiții mai restrictive. Ce CONDIȚII trebuie să îndeplinești
Publicat: 02/10/2012, 22:38
Actualizat: 28/09/2018, 00:16

Condițiile de creditare pentru finanțările în valută vor fi mai stricte decât pentru cele în lei, dacă populația și firmele care solicită împrumutul nu obțin veniturile în moneda creditului, clienții trebuind să demonstreze că pot rambursa sumele chiar dacă moneda națională se depreciază sever.

Aceste prevederi sunt incluse într-un proiect de regulament al Băncii Naționale a României (BNR), care modifică și completează Regulamentul 24/2011 privind creditele destinate persoanelor fizice, cu scopul de a implementa recomandările Comitetului European pentru Risc Sistemic (CERS) privind creditarea în valută, emise în septembrie 2011. CERS recomandă autorităților naționale de supraveghere să monitorizeze creditarea în valută și să ia măsuri în cazul existenței unor riscuri semnificative la nivelul debitorilor neacoperiți la riscul valutar.

Astfel, proiectul regulamentului privind unele condiții de acordare a creditelor se aplică băncilor, instituțiilor financiare nebancare (IFN) înscrise în Registrul special la BNR, instituțiilor de plată și celor emitente de monedă electronică cu un nivel semnificativ al activității de creditare.

Instituțiile de credit supravegheate de banca centrală vor fi obligate să stabilească condiții mai stricte de acordare și garantare a împrumuturilor în valută, față de cele în lei, pentru populația și companiile care nu sunt protejate de riscul valutar, adică obțin veniturile în altă monedă decât cea a creditului solicitat.

Totodată, pentru această categorie de clienți, creditorii vor acorda finanțări dacă sunt îndeplinite anumite criterii, stabilite prin reglementări interne, care să demonstreze că solicitanții ar avea o capacitate foarte bună de rambursare a creditului în valută, chiar dacă moneda națională s-ar deprecia sever, iar rata dobânzii valutei respective ar crește.

În acest sens, instituțiile de creditare trebuie să prezinte potențialilor clienți care solicită împrumuturi în valută și sunt neacoperiți la riscul valutar o simulare personalizată de calcul a ratei lunare în situația deprecierii severe a monedei naționale asociată, în cazul creditelor cu dobândă variabilă, cu majorarea ratei dobânzii.

„Spre deosebire de reglementarea în vigoare, proiectul impune creditorilor prezentarea acestor informații de avertizare particularizat la dimensiunea creditului solicitat de client, prin indicarea ratei lunare de credit recalculate pe baza respectivelor variații, utilizând valorile prevăzute în regulament”, se precizează în prezentarea pe scurt a regulamentului.

Informațiile despre aceste riscuri trebuie furnizate solicitanților de credit pe suport hârtie sau alt suport durabil cu cel puțin 15 zile înainte de încheierea contractului de finanțare, perioadă care poate fi redusă la cererea clientului. În categoria creditorilor obligați să înștiințeze clienții intră și IFN-urile înscrise numai în Registrul General la BNR, dar și instituțiile de plată și cele emitente de monedă electronică, altele decât cele specificate anterior.

Pentru calcularea nivelurilor maxime admise privind gradul total de îndatorare în cazul creditelor de consum, creditorii vor utiliza anumite valori pentru șocul pe cursul de schimb (de 35,5% pentru euro, 52,6% pentru franci elvețieni și 40,9% pentru dolari), pe rata dobânzii (de 0,6 puncte procentuale pentru toate monedele) și pe venit (de 6% pentru venituri din salarii, iar pentru celelalte categorii de venituri creditorii vor utiliza valori proprii), valori preluate din regulamentul în vigoare.

De asemenea, se menține nivelul veniturilor eligibile ale clienților pentru analizarea capacității de rambursare, care nu pot depăși cu peste 20% nivelul veniturilor din anul precedent.

Pentru creditele de consum în valută sau indexate la cursul unei valute, solicitantul trebuie, în continuare, să dispună de garanții reale și/sau personale de minim 133% din valoarea împrumutului.

Durata creditului de consum, inclusiv în cazul prelungirii acestuia, nu poate depăși cinci ani. Această prevedere nu se aplică însă împrumuturilor în lei cu destinație imobiliară, pentru care debitorul deține un avans de minim 40%.

Regulamentul în vigoare, adoptat la sfârșitul anului 2011, mai prevede că valoarea unei finanțări pentru investiții imobiliare în lei nu poate depăși 85% din valoarea garanției ipotecare. Procentajul este de 80% pentru creditele imobiliare în valută dacă debitorul are venituri în aceeași monedă, de 75% pentru creditele în euro la care debitorul nu e acoperit la riscul valutar și de 60% pentru cele în alte monede, tot în cazul neacoperirii la riscul valutar.

Odată cu noul regulament, BNR va obliga creditorii din România cu activitate în alte state membre în baza „pașaportului european” să respecte cerințele privind creditarea în valută a debitorilor neacoperiți la riscul valutar stabilite de autoritățile competente din statele membre în cauză și comunicate Băncii Naționale a României.

Prevederile noului regulament nu se aplică în cazul restructurării de credite care nu implică acordarea de finanțări noi, constând exclusiv în modificarea condițiilor contractuale, pe fondul dificultăților financiare ale debitorului, precum prelungirea duratei de derulare a creditului acordat inițial, reducerea costurilor aferente acestuia, plata parțială a dobânzii și/sau a principalului.

Noul regulament privind unele condiții de acordare a creditelor ar urma să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2013.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Se complică ancheta în cazul familiei din Suceava care a murit când se întorcea din...
Tatăl lui Vlad Pascu, criminalul de la 2 Mai, filmat în ipostaze strigătoare la cer....
FOTO. Alexandra Stan, imagini „interzise” pentru a susține naționala României la EURO
Tragedie în Dolj! Un băiat de doar 11 ani a murit, iar sora și mama...
Un român a fost arestat în Grecia pentru că ar fi dat foc intenționat unei...
Gabi Bădălău și Ramona Gabor, împreună după 15 ani! PRIMELE IMAGINI
Vedeta, suspectată că a apelat la medicamente pentru a slăbi RAPID. Face furori cu noua...
Staţiunile în care Marea Neagră s-a făcut verde. Turiştii evită să facă baie, dar experţii...
Vaticanul a dezvăluit abia acum adevărul. "Fecioara Maria care plânge" din Trevignano, un fals?
Traficul pe Valea Oltului va fi suspendat timp de o lună. Se fac defrișări pentru...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
IGPR: care este, de fapt, marja de toleranță a RADARULUI?
Tabloul complet şi programul sferturilor de finală de la UEFA Euro 2024
Au fost descoperite resturi din SCOARȚA PRIMORDIALĂ a PĂMÂNTULUI!
A murit marele actor al României. Drum lin, maestre! Va fi apreciat etern
Românii care nu depun declarația riscă enorm. Se dau amenzi uriașe
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Un asteroid se apropie de Pământ! NASA a făcut anunțul cu puțin timp în urmă
Monica Tatoiu a povestit un moment care a marcat-o din copilărie: „Ce bătaie am luat!...
Mesajul transmis de Prințesa Anne după ce a fost lovită de un cal. Care este...
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, dacă într-un măr sunt 3 viermi și tu mănânci unul,...
Oamenii de știință au descoperit originile fierului metalic de pe Lună
×